România nu mai e pentru români -II-

Cînd a luat avînt în SUA mișcarea sindicală pentru drepturile muncitorilor, la finele secolului 19 și începutul secolului 20, ca și în Europa, dealtfel, ca o consecință firească a schimbărilor aduse de revoluția industrială, a fost un fenomen prin care muncitorii au înțeles că își pot apăra drepturile doar uniți.

A fost eminamente un fenomen social, nu politic.

Muncitorii se luptau să se apere de abuzurile capitaliștilor, nu se jucau de-a revoluționarii, nu se fandoseau de-a progresiștii.

Nu se luptau cu Capitalul lui Marx în mînă, nici nu recitau din Lenin la proteste.

Conceptualizarea politică a venit după și, o dată cu ea, dogma și formele fără fond.

Tocmai de-aia, că era ultima lor grijă să nu încalce zicerile vreunui gînditor sau filosof, muncitorii care erau în grevă generală nu s-au temut că vor fi făcuți cumva fasciști cînd au rupt spinările spărgătorilor de grevă sau cînd se baricadau în fabrici pentru a bloca accesul muncitorilor aduși de capitaliști din exterior, fără pregătirea necesară și remunerați cu jumătate din salariile titularilor, pentru a le lua locul.

Azi, socialismul și progresismul nu mai au nici o tangență cu drepturile muncitorilor și din ele a rămas a colecție de șabloane și vorbe goale.

În multe capitale din Europa, imigranții asiatici, arabi și africani, cea mai mare parte dintre ei musulmani, au devenit majoritari, îi depășesc la număr pe oamenii locului și au început, deși nu au pregătirea necesară, să le ia locurile de muncă, pentru că sînt dispuși să accepte orice și în orice condiții.

Mai mult, au început să ceară închiderea bisericilor și renunțarea la creștinism.

Să îi acuzi azi de fascism pe cei care au început să organizeze apărarea în fața valurilor succesive de imigranți, să se lupte pentru drepturile lor fundamentale, începînd cu cel la muncă, cel la liberă exprimare și terminînd chiar cu dreptul la viață, este ca și cum i-ai acuza de fascism pe muncitorii aflați în grevă generală, care nu permiteau accesul în fabrică pentru spărgătorii de grevă.

Sau ca și cum i-ai acuza pe creștini de fascism că nu s-au lăsat cuceriți de imperiul otoman și au ieșit victorioși din asediul Vienei.

Imigranții sînt aduși în număr foarte mare în Europa, inclusiv în România, de către capitaliști, pentru a servi intereselor capitaliștilor și a zădărnici revolta socială a oamenilor care nu mai pot cu valorile ”europene”.

Chiar dacă cei veniți de peste mări și țări nu au nici o vină că sînt prinși în acest conflict social, apelurile la unitate cu imigranții, făcute la adresa muncitorilor din anumite zone ale stîngii politice, sînt echivalente cu a le cere muncitorilor greviști de la începutul secolului 20 să se înfrățească cu spărgătorii de grevă.

Mai ale în condițiile asupririi politice de neimaginat în urmă doar cu cîțiva ani în Europa și România, în care greva generală și rezistența socială au rămas singurele forme de luptă.