Monstrul hîd care este Uniunea Europeană

Read in 1.41 mintue

Cea mai mare problemă a acordului UE – Mercosur nu e că distruge fermierii europeni prin concurența produselor mai ieftine importate din America de Sud.

Ci că aceste produse importate sînt mai ieftine pentru că nu au nici o legătură cu agricultura ecologică propovăduită de UE. Este deci o concurență neloială, dar lucrurile sînt mult mai grave de atît.

Este imposibil de crezut, nici măcar Comisia Ursuliană, în nețărmurita ei înțelepciune, nu ar distruge agricultura din țările membre UE, în numele unor aberații verzi-ecologice, pentru ca apoi să dea drumul la importul de produse puternic chimizate, ba și modificate genetic, artificiale și tot ce poate fi mai dăunător pentru organismul uman.

Situația este de altfel similară cu importurile de produse agricole din Ucraina.

Aici, ca și în cazul barajelor, nu este vorba despre nepricepere, ci de o politică programatică și premeditată a criminalilor economici și sociali care au pus gînd rău popoarelor europene.

Deasupra de orice, este vorba despre o ipocrizie soră cu nebunia a demenților de la Bruxelles și a lacheilor din capitalele europene, între care se află, bineînțeles, și Mucifer plus Bolojan.

Toate declarațiile lor mincinoase despre bunăstarea și sănătatea popoarelor europene, despre grija pentru mediu și pentru economia europeană, sînt anulate imediat, măștile bunelor intenții cad instantaneu și sînt relavate în toată hidoșenia lor chipurile hîde ale unor nemernici fără nici un Dumnezeu, gata să sacrifice milioane de oameni în numele unor interese obscure.

Este scoasă la iveală esența Uniunii Europene, o organizație dictatorială și nereprezentativă pentru popoarele europene, ale căror interese este departe de a le reprezenta, din contră, pe care le lezează în toate modurile posibil, economic, social, în domenii esențiale precum Sănătatea și Învățământul, pentru a le slăbi iremediabil și a putea fi realizată supra-structura așa-ziselor state unite federalizate ale Europei.

cenzura fb

Leave a Reply