Statul social, între Jean Jacques Rousseau și Lucian Mândruță

Lăutarii ”capitaliști”, care prind din zbor temele de propagandă și le reproduc ulterior după ureche, au ajus să blameze orice tip de măsură cu caracter social ca fiind comunistă, în România și aiurea, practic oriunde globalizarea neo-liberală și-a întins aripile.

Asta în condițiile în care ”Contractul social” al lui Jean Jacques Rousseau a fost publicat în 1762, cu mult înainte ca primele rădăcini ale doctrinei politice numite ”comunism” să se înfiripe.

Pentru cine nu știe, ”Contractul social” este una din lucrările pe care se bazează fundamentul ideologic al glorioasei Revoluții Franceze de la 1789, mișcare socială, culturală și politică ce a consfințit moartea feudalismului în Europa și trezirea spiritului național al popoarelor de pe Bătrînul Continent.

Prin aderararea, într-o formă sau alta, la ideile cuprinse în ”Contractul social”, s-au născut statele moderne europene și s-au pus bazele noului tip de societate, din care dispărea puterea absolută a nobilimii, a boierilor și a clerului, pentru a se face loc Statului, ca formă de conducere democratică a unei țări.

În noua formă de organizare gîndită de Jean Jacques Rousseau, unul dintre marii exegeți ai iluminismului, alături de Voltaire și Montesquieu, cetățenii liberi își cedau de bună voie dreptul de a decide Statului, pe care îl susțineau financiar, prin plata de impozite.

În schimb, forurile conducătoare ale Statului, alese în mod democratic de cetățeni, urmau să ia decizii în numele binelui comun, să asigure condițiile unei existențe civilizate pentru cei ce trăiau în țara respectivă și să îi protejeze, prin susținerea primită de la întreaga societate, pe cei care se aflau în imposibilitatea de a se descurca singuri: copii, bolnavi, bătrîni, șamd.

Deși ”Contractul social” a fost publicat în 1762, ideile iluministe, care se constituie în sursă de inspirație pentru Jean Jacques Rousseau, circulau printre filosofii vremii încă de la începuturile secolului al 18-lea în Europa, ca încercare de trezire a omenirii din somnul greu al Evului Întunecat și fundament teoretic și ideologic pentru mișcările progresiste și liberale ce aveau forțeze evoluția către o nouă orînduire socială.

Europenii nu se temeau atunci să vorbească despre și să spere la o nouă societate, mai bună, mai umană, în care indivizii să se bucure de drepturi egale indiferent de statutul oferit de genealogie.

Se făcea pentru prima dată în istoria Europei referire la oamenii de rînd ca fiind cetățeni cu drepturi, să făcea apel la rațiune și la ”iluminarea” maselor prin educație și cultură.

Totul în numele unei vieți mai bune pentru toți cetățenii, luați separat, ca indivizi, dar în același timp priviți ca o societate cu interese comune. Totul pentru îndeplinirea unor idealuri nobile, ce vorbeau despre eradicarea sărăciei, a bolilor, a foamei și a condițiilor de viață îngrozitoare cu care se confrunta 90% din populația țărilor europene, care nu avea dreptul la educație, la îngrijire medicală și nici la niște condiții minime de igienă a traiului de zi cu zi.

Și dacă acum 300 de ani filosofii și gînditorii europeni încercau să găsească idei prin care să ajute oamenii să se bucure de o viață mai bună, făcînd apel la binele comun, la umanitate și la drepturile fiecărui indivd de a se bucura de viața lui, iată că în prezent ”filosofii” și ”gînditorii” neo-liberali ne îndeamnă să ne sfîșiem între noi, să îi omorîm pe cei bătrîni, bolnavi și săraci, să zdruncinăm din temelie Statul social, pentru ca doar cei puternici să trăiască, terfelind cu lipsa lor de conștiință cadavrele celor mai slabi de lîngă ei.

Spre deosebire de oamenii ce trăiau în Europa secolului 18 și care începeau să vorbească despre iluminism, educație, cultură, drepturi civile, eliminarea discrepanțelor majore și fundamentale dintre clasele sociale, precum și despre binele comun, totul în numele unei societăți mai bune, o mare parte din europenii secolului 21 au căzut pradă propagandei neo-liberale ce propăvăduiește austeritatea, războiul, distrugerea mediului, interzicerea drepturilor civile în numele ”siguranței”, ștergerea identităților culturale, adîncirea inegalităților între oameni și, nu în ultimul rînd, dezbinarea cetățenilor prin asmuțirea unor clase sociale împotriva altora.

În numele bunăstării corporațiilor ce se luptă să acapareze întreaga Europă și întreaga lume și pentru a sluji foamea neostoită a marilor companii multinaționale, în dauna cetățenilor de rînd, adevărați profeți ai globalizării neo-liberale nu au nici o problemă să instige acum la întoarcerea în Evul Mediu, la violență, brutalitate și chiar crimă.

Iar negarea Statului social echivalează într-o mare măsură cu negarea societății umane democratice, ca formă de coexistență pașnică a indivizilor ce o formează.

Dovezile arheologice arată că pînă și oamenii cavernelor aveau grjă de aceia dintre ei care erau accidentați, bolnavi sau prea bătrîni pentru a mai participa la vînătoare. Chiar și animalele din anumite rase, despre care se poate spune că sînt mai evoluate și ai căror indivizi coexistă într-o societate, fac front comun pentru a-și poteja puii, bolnavii și alte categorii de neajutorați.

Doar omul contemporan, al secolului 21 neo-liberal și globalizat, a ajuns să se viseze mai grozav decît semenul său, pentru că într-o anumită conjunctură se poate bucura sau numai lăuda cu o bunăstare materială mai cuprinzătoare decît cel de lîngă el.

Dacă exemplare precum Lucian Mândruță, dar și alții de teapa lui, au ajuns să reprezinte vocea noii orînduiri sociale, pe care mai-marii acestei lumi se pregătesc să o implementeze la nivel global, societatea corporatistă de consum a noului Ev Mediu al mileniului trei, se poate spune, fără teama de a greși, că Omenirea a pierdut trei sute de ani din istoria sa absolut degeaba.