Al Patrulea Reich. Programul SAFE și spolierea dusă la alt nivel

Read in 2.10 mintues

Din 1999 și pînă în 2025, cheltuielile guvernamentale au crescut în Germania cu 63%, în timp ce produsul intern brut (PIB) a înregistrat o majorare de doar 31%.

În aceeași perioadă, investițiile de capital au crescut cu doar 16%. În concluzie, sectorul public a fost în continuă expansiune, în timp ce baza de investiții, necesare pentru o creștere economică reală, practic a stagnat.

Așa se explică avansul economic anemic al celei mai mari economii a Uniunii Europene, ce a ținut pe loc inclusiv economia blocului comunitar, care se remarcă prin nenumărați ani consecutivi în care creșterea economică a fost minunată, dar a lipsit cu desăvîrșire sau a fost subunitară, doar un pic peste zero.

Dar iată că nemții, băieți deștepți, ca de obicei, au găsit soluția:

Investesc masiv în industria de apărare. Dar ce bani investesc, din moment ce banii pentru investiții sînt prinși într-un guvern supradimensionat, cu cheltuieli publice mult peste ale altor economii dezvoltate, care își folosește banii ca să țină un stat social despre care nu vorbește nimeni în România?

Investesc banii proștilor din colonii, normal! Pentru asta a fost creat programul ”european” SAFE, ca țări precum România să acceseze împrumuturi (bani pe care altfel nu îi dădea nimeni, pe piața liberă) prin care să fie finanțată economia germană de război.

Germania nu doar că a profitat puternic de forța de muncă ieftină și de piața de desfacere importantă ca dimensiune pe care le-a oferit România după integrarea în Uniunea Europeană, laolaltă cu resursele naturale ale țării noastre.

Dar iată că mai nou ia șapte piei de pe români, prin ”reformele” impuse de PNRR, astfel ca ong-ul impropriu numit guvern de la București să poată finanța investițiile de capital ale guvernului de la Berlin, mai precis companiile nemțești din zona de înarmare.

În timp ce românii sînt sărăciți, în numele dogmelor ce fac o icoană din condamnarea statului social, Germania este unul dintre cele sociale state din Europa, după țările nordice și Franța.

Invectiva.net a avertizat încă din 2012: ”Principala idee pe baza căreia Adolf Hitler şi-a construit utopia celui de-Al Treilea Reich a fost cea a spaţiului vital pentru naţiunea germană, care ar fi avut dreptul să se folosească, după bunul plac, de teritoriul şi resursele altor popoare.

Dar este oare Uniunea Europeană altceva decît un spaţiu vital pentru Germania?”.

cenzura fb