Mai ușor cu globalizarea pe scări! -V-

Globalizarea a fost lansată în 1990 prin Consensul de la Washington, deci gîndită de americani, în scopul de a le servi ambițiilor imperialiste.

De globalizare a profitat însă cel mai mult China, care a devenit gigantul economic bazat pe producție pe care îl știm azi.

Corporațiile occidentale au beneficiat fără doar și poate de pe urma globalizării, dar China a avut cea mai mare nevoie de rețelele globale, fără comerțul global aflîndu-se într-un mare impas de a-și vinde produsele și prin urmare de a-și dezvolta economia.

Americanii s-au prins de asta și au decis să dea o lovitură chinezilor prin punerea în paranteze a globalizării, pe care au încercat-o prin pandemia de coronavirus.

Atunci chinezii și-au făcut propria lor globalizare și au format BRICS-ul cu Rusia, India, Africa de Sud și Brazilia.

La sfera de influență a BRICS s-au adăugat ulterior și Asia Centrală, Iranul, cea mai mare parte din Africa și extinderea continuă.

Și așa au rămas iar americanii cu buza umflată.

În acest context, Trump face valuri-valuri, tot încearcă, prin tarife, prin războaie comerciale, prin Bitcoin, o răsturnare a raportului de putere, dar forța economică a Chinei este pur și simplu prea mare, mai ales în colaborare cu BRICS, care îi aduce și protecție militară, prin Rusia.

Tot lovind neîncetat în China și Rusia, occidentalii – SUA și UE – au creat un gigant geo-politic superior lor pe toate planurile – economic, militar, social, inovație, resurse naturale – pe care nu vor reuși prea curînd să îl destrame, oricît i-ar face Trump ochi dulci lui Putin și oricît l-ar chema prin Alaska.

Globalizarea a murit, țările Sudului Global, așa cum sînt generic numite națiunile nealiniate la politica occidentală, și-au creat propria lor lume și i-au lăsat pe occidentali cu fundul în baltă, să putrezească în propria decădere și mizerie.

SUA și UE încearcă să riposteze mai mult din disperare, dar de cele mai multe ori riposta e doar verbală și de scurtă durată.

Zarurile au fost deja aruncate, asta nu se înțelege prin niște colonii mărunte în care colcăie trădătorii de țară, cum ar fi cea de la București, unde se insistă a se miza pe cartea necîștigătoare a globalizării și nimeni nu se gîndește la revenirea la producție și la un stat național puternic, care să asigure pavăza atît de necesară economiei românești.