Se face că, undeva după anul 2020, dată fiind frăția dintre poporul nostru și cel evreu, pe care o invocă politicienii de pe Dâmbovița, ori de cîte ori au ocazia, poporul român s-a dus să se plîngă la un rabin foarte înțelept:
– Rabi, o ducem din ce în ce mai greu, alianța PSD-PNL ne-a băgat în groapă, sînt niște trădători de țară, dau toți banii noștri către Ucraina și Moldova, banii se duc în vaccinuri, în fotovoltaice, în eoliene, în piste pentru biciclete, în stîlpișori, în borduri, în pavele, în bolarzi.
S-au închis minele, rabi, se închid fabrici, combinate, dispare industria românească, dispare economia cu totul, agricultura e la pămînt, importăm mîncare, importăm haine, importăm practic tot, nu producem nimic, sîntem pe buza falimentului și mai avem și un război la graniță!
Statul român se ia și cana cu apă de la gură, dar nu ne oferă nimic, nu avem acces la Sănătate, la Educație, la servicii publice ieftine și de calitate. Ce să facem?
Învață-ne tu, rabinule, care ești înțelept și le știi pe toate!
A stat un pic rabinul pe gînduri, s-a scărpinat la ceafă, s-a scărpinat în barbă și a zis:
– Am soluția pentru voi! Aduceți la guvernare USR și pe Bolojan!
Românii, care nu prea aveau cap să judece cu capul lor și urmau întotdeauna sfaturile pe care le primeau de la toți străinii, așa au făcut. După un an, s-au dus iar la rabin:
– Rabi, ne-ai omorît! USR și Bolojan sînt mai demenți decît toți, au pus economia pe butuci cu totul, nu mai avem bani nici de pîine, ne-au crescut taxele și impozitele că nici nu ne putem gîndi că avem bani să le plătim, cumpărăm cîte o roșie din piață, abia ne mai tîrîm jalnicele existențe, nici de un Dans al Pinguinului de protest, în Piața Victoriei, nu mai avem energie!
Atunci rabinul a zis repede:
– Scoateți-i pe Bolojan și USR de la guvernare!
Românii, ce să facă, i-au urmat iar sfatul. Și au revenit la o guvernare PSD-PNL, închinată intereselor străine, aceeași care i-a băgat în groapă de la bun început.
– Așa-i că acum e mai bine?, i-a întrebat rabinul, uitîndu-se pieziș la ei.
– Mult, mai bine, rabi, că am scăpat de Bolojan și USR, sărut-mîna, acum sîntem fericiți, putem să ne vedem de falimentul de țară marca PSD-PNL în liniște.
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!





