Motto:
”Poți scoate useriștii din primărie, dar nu poți scoate primăria din userism”.
În ultima vreme pot fi văzute, aproape zilnic, pe Ștefan cel Mare, intre Muncii și Obor, numeroase echipaje de cîte 2 jigodii de la Puliția Locală Sector 2 cum amendează pe bandă rulantă mașinile parcate de-a lungul bordurii.
Asta deși mașinile nu încurcă circulația cu nimic și nici nu există altă variantă pentru a fi parcate.
Zeci de borfași în uniforme care abuzează cetățenii Bucureștiului, de la care își primesc salariile, în frunte chiar cu borfașul care le e șef, Primarul Sectorului 2, Hopincă, un userist vopsit care continuă întocmai politicile descreieratului de la USR care i-a fost predecesor.
Deși lătra în campania electorală că va desființa Puliția Locală, Hop!Incă un userist vopsit care conduce acum Sectorul 2 iese acum în evidență cu aceeași prigoană împotriva posesorilor de automobile pe care o ducea și imbecilul de Mihaiu.
Tot cu amenzi pe bandă rulantă, tot cu stîlpișori, tot cu desființarea locurilor de parcare, tot cu îngustarea carosabilului și lărgirea trotuarelor fără să fie neapărat nevoie de așa ceva, doar din rațiuni dogmatice ce țin de noua religie woke.
În plus, Hop!Incă un userist vopsit vrea big brother generalizat, panouri fotovoltaice ca să nu mai polueze țăranii din Obor, în general, toate bălăriile cu care ne acrește Bruxellesul deja de niște ani de zile cu Prin Nă Nă Răul – PNRR.
Mai grav este că, indiferent din care partid politic fac parte, nu mai există primar din clasa politică general userizată care să apere cetățenii de demența orașelor ”verzi” de 15 minute și de voma tefelistă care duce ipocrizia pe niște culmi inimaginabile acum cîțiva ani.
Sînt puse în aplicare cu o viteză amețitoare măsurile impuse de agenda globalistă, fără a se mai deranja cineva să îi întrebe pe cetățenii plătitori de taxe și impozite dacă asta își doresc cu adevărat, poate tocmai pentru că au loc nenumărate și repetate încălcări ale drepturilor fundamentale ale omului.
Nici o voce, nici măcar dinspre așa-zisa opoziție suveranistă, nu se ridică împotriva acestor abuzuri.
Cel puțin în București, atît Primăria Generală, cît și toți primarii de sectoare, fără deosebire de partidul din care fac parte sau de ce au promis prin așa-zisele campanii electorale, îi agresează constant și ilegal cu norme demente vizînd așa-zisa înverzire a orașului pe cetățeni.
Este inadmisibil ca toate autoritățile, locale și centrale în același timp, să acționeze doar în spiritul normelor și cutumelor venite de la Bruxelles, spre prejudiciul cetățenilor de rînd, cu excepția rasei aparte, minoritare, formate din trotinetiștii muciferiști și mîncători de greieri, care se încălzesc iarna exclusiv cu dragostea pe care o poartă pentru Uniunea Europeană în suflet și care oricum nu prea trăiesc în orașul propriu-zis, ci în cîmpurile de la marginea civilizației, așa cum le spune și numele, de corporatiști de cîmp și de pădure.





