Iluzii și falsuri deconspirate
Manipulări jegoase practică cea mai mare parte din mass media, în frunte cu Antena 3, nu doar în cazul cîinilor fără stăpîn, ci și al fracturării hidraulice, precum și în deja infama temă a Roșiei Montane.
După ce, timp de mai bine de două săptămîni, au fost, prin linșajul mediatic dement pe care l-au executat, principalul factor care a stat la baza declanșării isteriei generale împotriva cîinilor fără stăpîn, mai mulți realizatori de la Antena 3 au avut incredibilul tupeu, nemaiîntîlnita ipocrizie să aducă un cățel în studio pentru a-l mîngîia pe spate.
Este de mirare cum nimănui nu i-a trecut pînă acum prin minte că, în limba română, cuvîntul “cur” poate avea un înlocuitor cu sonorități mult mai bombastice. Este vorba de “banciu”, neologismul care are toate șansele ca, într-un viitor nu foarte îndepărtat, să înlocuiască vechiul și îmbătrînitul cuvînt format din doar trei litere.
În timpul regimului Băsescu și, mai nou, al regimului Băsescu-Ponta, presa din România a fost, practic, desființată. Singurele organe de presă care mai rezistă sînt, de fapt, guri de tun oficiale ale propagandei ce susține cauza diferitelor interese politice și economice în România.
Cezar Ouatu sau, așa cum se pare că îl alintă apropiații, “The Voice”, s-a dovedit a fi un contra-tenor prea mic pentru un război atît de mare. Încercînd să cîștige și el, ca tot omul cinstit, o pîine, s-a trezit fără de veste prins în războiul teribil pe care românii îl poartă deja de ceva vreme cu ei înșiși.
Jurnalismul de opinie a dispărut, editorialele spumoase ale anilor ’90 nu mai există, liderii de opinie, care să tragă societatea după ei, s-au transformat, în foarte multe cazuri, în politruci de doi lei şi/sau guri de tun ale propagandei politice. Presa, în ansamblul ei, nu mai oferă încredere, ca cea de-a patra putere în stat, ca forţă care ar trebui să aducă lumina, adevărul, să îi împiedice pe oamenii politici să comită derapajele îngrozitoare ce se petrec în prezent.
Aşa e la noi, la români. Toţi au fost la party. Vamaioţii au petrecut toată noaptea. În acest timp, iubitorii de cai-putere pe două roţi au tras un semnal de alarmă.
În prima ediţie a lucrării sale, Agenţii puterii, publicată în 1984, J. Herbert Altschull ajunge la nişte concluzii amare: “istoria presei demonstrează că ziarele şi variantele mai moderne de mass media au tins să servească interesele egoiste ale stăpînilor care le plăteau, afişînd în acelaşi timp imaginea unei prese care acţionează în serviciul consumatorilor de ştiri; să ne aşteptăm ca media care prezintă ştiri să facă un viraj dramatic şi să îşi sfideze stăpînii ar însemna să ne angajăm în cel mai sălbatic tip de fantezii utopice.”
Dacă în regimul Ceauşescu populaţia reacţiona la emisiunile propagandistice şi la înlocuirea treptată a emisunilor de cultură cu cele de cult al personalităţii prin a închide televizorul şi prin a ieşi în timpul liber la plimbare prin parcuri sau mergînd la teatru, societatea de astăzi acceptă cu frenezie toată această inflaţie de obscenitate.
