STĂPÎNIREA

Ocupația salvează nația -IV-. Zapciii

Încă din 2004, de la intrarea României în NATO și pogorîrea influenței americane în mod oficial peste capetele și destinele românilor, toate “alegerile” desfășurate în țara noastră pentru desemnarea celui care să ocupe funcția supremă în stat au fost de fapt niște mascarade sforăitoare, spectacole de sunet și lumini de cel mai odios prost gust.

Ele au fost menite să mascheze realitatea tristă că cetățenilor români le mai este oferit doar dreptul de a accepta Zapciul numit de Washington și că nici nu se pune problema alegerii unui Președinte care să reprezinte interesele naționale.

IOBAGII

Sclavii în casă ai Uniunii Europene

Prin atitudinea lor generală, de la integrarea în UE și pînă în prezent, prin servilismul maladiv și extirparea oricărei urme de mîndrie în relația cu vesticii cei pricopsiți, în speranța că vor primi resturile de la masa celor bogați, cei mai mulți dintre români s-au dovedit a nu fi altceva decît niște sclavi în casă ai Uniunii Europene.

IOBAGII

Iobagi proști și umili

În aceste zile, iobagii cei proști și umili se ceartă între ei ce zapciu să aleagă pentru funcția de președinte al statului, amăgindu-se singuri, în ignoranța lor cruntă, că unul sau altul din vechilii străinilor va avea mai multă milă de ei și îi va jepcui cu ceva mai multă blîndețe decît pînă acum.