BIRURILE

Calitatea germană nu ia prizonieri!

Medicamentele cu care își tratează românii bolile sînt de calitate germană, ferestrele caselor în care locuiesc au calitate nemțească, aparatele de aer condiționat cu care se răcoresc vara suflă cu rigurozitate unei simfonii de Beethoven, pînă și bormașinile cu care dau găuri în pereți, ca să bage bolțul de care să atîrne tabloul cu mama soacră, sînt fabricate tot în țara lui Goethe.

BIRURILE

Brînză bună în burduf de U.E.

Astfel, ciobanii trebuie să bage în capetele lor de ne-europeni ne-mecanizați, ne-eficientizați și ne-manageriați profesionist, că nu mai pot continua așa, să ducă oile în transhumanță ca pe vremea baciului vrîncean și a celui ungurean.

Pentru a se alinia normelor europene, ei trebuie să transporte acum mioarele către pășuni în camioane, pentru că nu se mai poate să sfideze așa, cu turmele pe stradă, civilizația europeană și avansul modernismului U.E.

Asta cel puțin în primă fază, pentru că, ulterior, grație fondurilor europene, vor putea să trimită oile la școala pentru șoferi, pentru a-și lua permis de conducere, să se deplaseze prin mijloace proprii acolo unde au nevoie și să nu mai fie nevoite să facă autostopul.

STĂPÎNIREA

Un popor din ce în ce mai necorespunzător pentru un Președinte atît de neamț!

Ce noroc pe noi, ce fericire pe românii cei proști, săraci și înapoiați, că s-a găsit cineva care și-a propus, cu orice preț, chiar cu sacrificiul suprem de a deschide gura și a vorbi, să ducă la bun sfîrșit reformarea noastră și transformarea în bine, ca să nu o mai facem de rîs pe coana Europa, acum că ne-a primit, cu atîta bunăvoință, la sînul ei!

AL PATRULEA REICHSTĂPÎNIREA

Al Patrulea Reich -XI-. Supra-guvernul UE

”Guvernul lui Iohannis”, fie că va fi condus de Cioloș sau ba, nu va fi altceva decît organismul dirijat de la Bruxelles care va continua măsurile demente de austeritate impuse de Angela Merkel, va subjuga și mai abitir România, sub bagheta FMI, intereselor marilor corporații internaționale, va vinde pe nimic ultimele resurse naturale și active ale Statului român, va lucra și mai abitir la ștergerea identității naționale a românilor, în fața invaziei extrem de interesate a globalizării.

IOBAGII

Stima noastră și mîndria – Liviu Dragnea, România!

Interziceți, erou olimpian, vorbele de ocară la adresa actualei clase politice și a noilor boieri îmbogățiți peste noapte, creați de aceasta, pentru ca nimeni și nimic să nu stea în calea nașterii noii Românii europene multilateral dezvoltate, chezășie a prosperității, civilizației și progresului pe care ni le aduc nouă partidele politice și cei ce le formează, indiferent de gașca mafiotă transpartinică din care fac ei parte!