STĂPÎNIREA

Ponta, rupe-ți fă manualul de întrebuințare

Fă Ponta, un slugoi mărunt, așa, ca tine, dacă ar fi avut cea mai mică urmă de umanitate în el, s-ar fi simțit onorat că a reușit, la un moment dat, pe parcursul dezgustătoarei sale existențe, să vorbească în numele a peste șapte milioane de oameni.

Dar pentru tine nu a însemnat nimic, ca dovadă că nu te poți ridica nici măcar un pic de la statutul de piulița a sistemului, în care își bagă, în mod constant, alte angrenaje șurubul.

STĂPÎNIREA

Frați pe crucile altora

Alianța dintre lacheii americanilor de la Kiev și București se dovedește, iată, a fi în stare de cele mai abominabile fapte, după cum s-a putut vedea cu ochiul liber. Acțiunile acestei ”frății de cruce” nu au nimic de-a face cu România și Ucraina, cu popoarele român și ucrainean, ci doar cu interesele foarte concrete și bine țintite ale SUA și UE în zonă.

STĂPÎNIREA

Iepurele

Ginerică lasă mai degrabă impresia unui iepure, a unui pion de sacrificiu menit să atragă toate resentimentele populației, pentru ca după alegerile europarlamentare să apară, în sfîrșit, în lupta pentru prezidențiale, un ”Mesia” care să salveze țara și alegătorii.

STĂPÎNIREA

O candidoză națională -II-

Ei, boierii fanarioți care se închină Bruxellesului, slugi credincioase ale ocupației străine, zapcii devotați ce strîng zece piei de pe români ca să fie ei lăudați de stăpînire, ne cheamă acum pe noi, cei jefuiți, să le dăm votul.

BIRURILE

Amenințarea fantomei spionului rus

Este totuși de mirare cum românii, în timp ce sînt spoliați în mod feroce de UE și SUA, în timp ce România se confruntă cu spectrul regionalizării, al autonomiei teritoriale pe criterii etnice și chiar al pierderii de suveranitate, ca urmare a acțiunii concertate a forțelor NATO în țara noastră, mai găsesc resurse de naivitate pentru a fi intimidați cu spionul rus.

STĂPÎNIREA

Pledoarie împotriva fracturării hidraulice

Distrugerea Raiului pe Pămînt care este România, a solului său, a apelor, pădurilor și a tuturor minunilor naturale cu care au fost binecuvîntate aceste locuri, pe care unii dintre noi încă le mai numim țara noastră, reprezintă o CRIMĂ de proporții, o blasfemie de neînchipuit la adresa naturii și a bogățiilor ei.