FoameaPost-civilizațiaPRAFUL IN OCHI AL FONDURILOR EUROPENE

Praful în ochi al fondurilor europene -VIII-. PNRR: Haos și faliment

Toate marotele impuse de Comisia Europeană prin PNRR se dovedesc a fi doar eșec după eșec, începînd cu automobilele electrice, energia verde, digitalizarea – în numele căreia firmele românești au fost băgate în faliment de abuzul fără margini numit e-Factura, așa-zisa economie circulară, respectiv programul vizând reciclarea ambalajelor.

Post-civilizațiaRezistența

Parteneriatul cu NATO = exploatare imperialistă

Azi, în zorii celui de-Al Treilea Război Mondial, România este ”partenera” organizației militare NATO, și de data aceasta partea noastră de ”parteneriat” constând în aprovizonare pe toate căile a frontului din Ucraina.

Ce va primi România în schimb? Unii naivi cred că securitate. Cînd faci parte din ”parteneriate” precum cel cu Germania nazistă sau, mai nou, cu organizația imperialistă NATO, ”securitatea” pe care o primești poate fi doar una de tip Dictatul de la Viena.

Post-civilizațiaRezistența

Uniunea Europeană nu este uniunea mea!

În nici un caz nu mă reprezintă toată cloaca imundă a ”instituțiilor europene”, nu mă reprezintă nici Ursula și nici mama Ursulei, nici Roberta Metsola, Kaja Kallas și nici unul din birocrații corupți și nereprezentativi de la Bruxelles, care au ajuns să ia decizii în numele meu fără să îmi ceară acordul să facă asta.

Nu mă reprezintă Uniunea Europeană care a ajuns un hîrdău de lături în care conducătorii abuzivi exersează pe popoare întregi dictatura, cenzura, limitarea dreptului la exprimare liberă și a multor alte drepturi cît se poate de fundamentale ale omului.

Post-civilizațiaSclavii mutanți

NATO ne apără de invazia urșilor putiniști!-II-

Adevărați inconștienți, urșii ăștia pleacă în șlapi pe munte lăsînd în urmă lor o dîră interminabilă de coji de semințe și cutii de bere sau de suc, poluînd fonic liniștea pădurilor cu manelele jegoase pe care le ascultă cu mare plăcere.

Mai mult decît atît, nemernicii de urși s-au pus de 30 de ani cu drujbele pe pădurile țării, lăsînd pleșuve vărfurile multor masive muntoase, care mai sînt și rezervații naturale.

Post-civilizațiaSclavii mutanți

Epidemia de neo-liberalism -V-. Mascarada alegerilor

În 24 din cei 34 de ani ai istoriei post-decembriste România a avut președinte ”de dreapta”, nu se poate plînge nimeni că țara a fost distrusă de ”comuniști”.

Cu toate acestea, discursul public al tuturor ”partidelor” de pe eșicherul politic autohton este în prezent, înaintea prezidențialelor de la sfîrșitul anului, strîns legat de lupta ”cu comunismul” și de frontul comun ce trebuie făcut împotriva ”comunismului”.

DegenerațiiPost-civilizația

Mai ușor, măi Nicușor, cu salvatul nostru… -II-

Cine se uită atent în șanțuri îl poate vedea pe Mucifer cum dă neobosit la șaibă.

De-aia și are mereu săracul aspectul ăla marcă înregistrată de nespălat pe cap și dormit cu fața pe grătarul de mici.

Bietul Mucifer stă zi-lumină în șant, mănîncă acolo, doarme acolo, Dumnezeu știe ce mai face sub țevile de termoficare – ce dovadă de dedicare totală pentru bucureșteni mai bună de atît poate fi oferită?

DegenerațiiMINISTERUL RE-EDUCARIIPost-civilizația

Sistem de învățămînt sau lagăr concentraționar?

O nouă decizie și motivare publică emise de un magistrat din România are darul să îți ridice părul de pe ceafă, atît prin prisma inepțiilor scrise acolo, dar și al tonului, ținînd cont de faptul că ”onorata instanță” realmente se răfuiește cu una din părțile procesului, inculpații, în condițiile în care ar fi trebuit să ofere o judecată dreaptă.

O judecată în litera și spiritul legii, nu după mintea puțină și pregătirea precară a magistratului.

Este vorba de sentința și motivația Curții de Apel Oradea în cazul părinților din Bihor care și-au retras copiii de la școală, preferând să îi educe acasă în cadrul unui program de tip homeschooling.