STĂPÎNIREA

Interesul naţional faţă cu reacţiunea

După lupte seculare, care au durat aproape opt ani, iată visul nostru realizat! Ce eram noi înainte de alegerile de duminică? Dar iată că am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! ieri bigotismul, azi liber-pansismul! ieri întristarea, azi veselia!… Iată avantajele progresului! Iată binefacerile sistemului constituţional, ce va fi aparat de acum încolo cu preţul vieţii şi al, pardon, onoarei de către fruntaşii USL.

IOBAGII

Despre cîini şi oameni -III-

Există însă o specie despre ai cărei indivizi se poate spune că sînt toţi la fel. Ei sînt strîns uniţi în cuget şi simţiri de lupta exclusivă pentru propriul bine. Singura lor grijă este propria bunăstare, în numele căreia nu au absolut nici o problemă să omoare cîini şi oameni deopotrivă. În general, să facă cele mai abominabile fapte.

IOBAGII

O candidoză naţională

Motto:
“Mi-e frică să mă aleg, pentru că eu nu pot să mint pe nimeni, mamă soacră. Pentru că a face politică înseamnă a lua, ştiind că nu poţi să dai îndărăt. Ca să fii deputat trebuie să ceri votul alegătorilor. Votul pentru care trebuie să dai ceva în schimb. (…) Îmi e frică să mă pomenesc deputat fără să am nici un merit. Fără să fi făcut nimic în viaţa mea care să îmi dea dreptul să ajung la o demnitate atît de mare.”
Spirache Necşulescu în Titanic Vals

STĂPÎNIREA

USL uită

USL uită că în mulţimea pestriţă care a cerut demisia lui Băsescu şi Boc s-au aflat şi iubitorii de animale, cei care protestau pentru protejarea mediului în România, care strigau împotriva exploatării cu cianuri a zăcămintelor aurifere din ţara noastră.

STĂPÎNIREA

Bă, băsistule! -II-

Traian Băsescu şi şleahta lui au făcut ţării mult mai mult rău decît ar fi putut Iliescu vreodată să viseze. Asta în condiţiile în care primul preşedinte român de după 1989 este mîndrul tătic al unor mineriade ce au adus mari prejudicii României post-comuniste.